S.C.P.M. "Zainia Pricop Lungu & Asociatii", Braila, Braila

General
Titlu
S.C.P.M. "Zainia Pricop Lungu & Asociatii", Braila
Telefon
0239/632805; 0741060688
Judet
Braila
Oras
Braila
Adresa
Bld. Independentei nr. 16, Bl. B5, parter (sediul METEX)
Descriere scurta
Societate civila profesionala de mediatori.Mediatorii nostri sunt profesionisti specializati in solutionarea conflictelor, autorizati de Consiliul de Mediere conform Legii 192/2006.
Informatii aditionale
Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.
Poate fi soluţionat prin mediere orice tip de conflict, la care părţile sunt dispuse să accepte dialogul, cum ar fi: conflictele comerciale, de drept penal, civil, familiei (divorţ, partaj bunuri comune, exercitarea autorităţii părinteşti comune), protecţia consumatorului, confictele de muncă, spectrul fiind foarte larg.
Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, convenind să soluționeze pe această cale orice conflicte în materiile mentionate mai sus.
Părțile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condițiile stabilite de comun acord. În cursul medierii părțile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziție, în condițiile legii.
Procedura de mediere se închide, după caz:
• prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;
• prin constatarea de către mediator a eșuării medierii;
• prin denuntarea contractului de mediere de către una dintre părți.
Înțelegerea părților poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată, în condițiile Legii 192/2006, precum si noului Cod de procedura civila.
    • Current rating: NAN
    • Total votes: 0
There are no comments added
Please sign in or sign up to post comments
Logare
Username
Parola
Ati uitat parola? Aminteste